Băiatul de 16 ani care tot sună de la începutul anului să anunțe prezența unor bombe în diferite locații din Timișoara primește în sfârșit îngrijiri medicale. După ce a fost identificat, copilul a mers împreună cu mama lui la poliție, iar oamenii legii nu l-au mai amendat. În schimb, el a fost internat la psihiatrie.
Intervenție de urgență la Colegiul Ana Aslan din Timișoara. Mai multe echipaje ale poliției, alături de echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, jandarmi, pompierii și echipaje medicale se află la fața locului după ce, printr-un apel la 112, cineva a anunțat că în incinta liceului se află o bombă. UPDATE. Alarmă falsă. Dată de „adolescentul problemă”
Alertă cu bombă astăzi, luni, 19 septembrie, la Timișoara. Pompieri, jandarmi, polițiști și trupele speciale ale SRI se află deja la Liceul MIU (I.C. Brătianu) din Timișoara, după ce au fost alertați cum că în interiorul școlii ar fi fost plasat un dispozitiv explozibil. UPDATE. Alarma s-a dovedit a fi falsă
Bătaie de joc din partea hoților din buzunare la adresa polițiștilor timișoreni, în cazul cu bombă falsă din fața Gării de Nord din Timișoara. Baciu Daniel, unul dintre hoți, ar fi de fapt cel care a pus dispozitivul în fața gării pentru a-i lua „la mișto” pe oamenii legii după ce ar fi comis un furt.
Aplicație tactică complexă la judecătoria din Făget, judeţul Timiş. Geniștii de la SRI, jandarmii, dar și pompierii au pus la cale un exercițiu în cadrul căruia a fost neutralizat un colet suspect aflat pe holurile instituției.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.