Odată ce ți-ai format o idee despre ce fel de persoană vrei să fii – sau, mai bine spus să devii! –, poți iniția cu pași mici consolidarea acelei identități, aceea pe care o dorești. Am cunoscut o persoană – unul dintre pacienții mei –, care a slăbit peste 20 de kg, adresându-și în fiecare situație cu posibilitatea de alegere, următoarea întrebare: „O persoană sănătoasă oare, ce ar alege acum?”...
ADVERTORIAL. Preşedintele Klaus Iohannis a criticat guvernarea PSD, duminică, la prezentarea programului “Împreună pentru România normală”. După ani de zile în care a fost condusă de către PSD, România este în continuare prima la sărăcie şi pe ultimul loc în ceea ce priveşte protecţia persoanelor vulnerabile dintre toate statele UE, a acuzat Klaus Iohannis. El a vorbit și despre modul în care poate fi reconstruită România.
ADVERTORIAL. Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră ȋn politica românească. Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, ȋnainte de votul de ȋnvestitură, cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai patronatelor şi ai sindicatelor. Liderul PNL a dorit să identifice, împreună cu cei vizați, soluții la problemele societății și să pună bazele viitoarei colaborări. În 30 de ani de democraţie niciun alt premier desemnat nu a mai făcut aşa.
ADVERTORIAL. Klaus Iohannis și-a lansat programul pentru alegerile prezidențiale, intitulat “Împreună pentru România normală”. Documentul menționează, printre priorități, creșterea calității educației, îmbunătățirea serviciilor de sănătate, stoparea defrișărilor ilegale, dezvoltarea economică pe baze sănătoase.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
3
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.