Aleşii PSD şi aliaţii lor au părăsit, joi, sala de consiliu a Primăriei Timişoara, nemulţumiţi de faptul că primarul Nicolae Robu a venit din nou în plen cu o mulţime de puncte suplimentare, pe care n-au apucat să le studieze. „Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem nu cred că e o urgență pentru Timișoara”, a reclamat consilierul PSD Alfred Simonis. Supărarea social-democraţilor se trage însă din altă parte...
PP-DD poate, de acum înainte, să hotărască soarta unor proiecte în consiliile locale din Timiş. Acum, după ce Guvernul şi-a schimbat structura şi s-a rupt USL-ul, PP-DD are oameni prin consiliile locale care vor avea decizia în mână deoarece, cu ajutorul lor, se vor forma majorităţi.
Una dintre problemele ridicate de aleşi în plenul Consiliului Local Timişoara de marţi s-a referit la fumat. Mai exact, la faptul că în staţiile mijloacelor de transport în comun se fumează, iar călătorii nu prea au unde să arunce chiştoacele, aşa că multe ajung... pe jos. Un consilier local a cerut să fie montate scrumiere în staţiile RATT.
Cine sunt ei? Nişte „amărâţi” de campioni, care au câştigat Campionatul României la Rugby de două ori consecutiv? O cupă? Mare scofală! Aşa putem spune că au gândit consilierii judeţeni, care i-au lăsat pe campionii de la RCM Timişoara să aştepte aproape o oră pentru a-şi prezenta performanţa la plenul CJ Timiş.
Alesii nostri se cearta pe instituirea de noi sarbatori legale: unii vor lista mai lunga, altii nu! Propunerea legislativa privind consacrarea zilelor de 21 martie si 6 mai ca sarbatori legale a fost respinsa miercuri in Senat, dupa ce a prilejuit discutii in contradictoriu: asa putem avea mai multe sarbatori decat are anul! Au picat, in Senat, si propunerile de instituire a Zilei nationale de Rugaciune, dar si declararea zilei de 24 ianuarie ca sarbatoare legala. Vezi lista sarbatorilor legale in Romania!
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.