Campionatul de Automobilism Timiş şi-a consumat sâmbătă runda cu numărul patru, Deta Super Rally&Kart 2011. În absenţa liderul clasamentului Open, Florin Staici, cel mai bun timp l-a reuşit fostul campion judeţean, Alexandru Krepelka.
Una dintre principalele competiţii automobilistice organizate în zona de vest a României, Raliul Banatului, s-a încheiat duminică după două zile de întreceri cu victoria unui „localnic”, Alexandru Krepelka.
Ziua a doua a Raliului Mărţişorului a schimbat clasamentul primei zile şi Florin Staici, câştigătorul primei speciale, de sâmbătă, a fost depăşit la Open de Alexandru Krepelka. Pe trei a încheiat Raul Tudoreanu.
Punct final la Campionatul de Rally Cross Timiş odată cu runda de sâmbătă de la Diniaş. Ultima etapă a competiţiei a stabilit ierarhiile finale, marele câştigător fiind Alexandru Krepelka, campion al clasei III şi al categoriei Open.
Automobiliştii timişeni au schimbat gumele pentru a intra şi a face spectacol pe macadamul de la Diniaş, în cadrul etapei cu numărul patru din cadrul Campionatului de Rally Cross Timiş. O etapă câştigată de Alexandru Krepelka, cel care a stabilit cel mai bun timp.
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
1
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.
Din cauza vitezei neadaptate la carosabilul ud, un tânăr în vârstă de 18 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Sibiul, oraș aflat în centrul țării, se află în topul destinațiilor alese de turiști iarna. Unul dintre motive este și Târgul de Crăciun, care se desfășoară în centrul orașului.
Curtea de Apel a anulat hotărârile Consiliului Local Timișoara prin care acestea erau concesionate către Horticultura. Totuși, Horticultura se va ocupa în continuare, cel puțin momentan, de cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu.