tion.ro Web analytics

Alexandru Proteasa, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean Timiș, este ținta unei anchete jurnalistice și este acuzat astfel că are legătură cu o firmă ce derulează contracte cu administrația județeană. Reprezentanții PSD Timiș au transmis, sâmbătă, că vor cere revocarea din funcție a lui Proteasa și vor sesiza Parchetul General. Vicele susține că avem în față un nou atac politic mizerabil.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis, joi, că a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 14 aleși locali din România. Printre cei aflați în conflict de interese se numără și Alexandru Proteasa, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean Timiș (CJT). UPDATE. Reacția PSD: Șefii Consiliului Județean Timiș, clienții Agenției Naționale de Integritate!. UPDATE 2. Replica lui Alin Nica.
Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș (CJT), a declarat, marți, că s-a deplasat săptămâna trecută în comuna Nădrag. În data de 8 februarie, prefectul județului Timiș solicita deszăpezirea drumului județean din zonă. Proteasa susține că în comuna Nădrag există suspiciuni de tăieri ilegale de arbori.
Rețeaua de drumuri județene, noi șosele care să reducă din timpul petrecut în trafic, posibila reabilitare a Castelului Huniade cu bani europeni și stadiul noului stadion reprezintă principalele subiecte de discuție abordate cu Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș (CJT) într-un interviu acordat pentru Tion.

România

Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. O femeie este ucisă la fiecare 10 minute
Luni, 25 noiembrie, este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. La nivel global, aproximativ 1 din 3 femei a suferit violență fizică, psihică sau sexuală în timpul vieții.

România

Ultima sută de metri. Lasconi și Georgescu intră în turul doi
Mai sunt de numărat voturile din zece secții de votare, iar până acum Călin Georgescu și Elena Lasconi intră în turul 2. 1

Mapamond

Un mort și doi răniți după ce un avion de marfă s-a prăbușit peste o casă în Lituania
O persoană a murit şi două au fost rănite după ce un avion de marfă DHL s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Vilnius, în Lituania, luni, scrie Agerpres.

Cariere de Poveste

Ozana Matei face decorațiuni și deține un salon: „Orice nou început are minusuri și plusuri”
Ozana Matei a studiat pentru a deveni profesoară, însă și-a dat seama că nu se va regăsi în această profesie, astfel că s-a reorientat. După mai mulți ani petrecuți la firma de proiectare a soțului, Ozana face acum exact ce îi place. Astfel, își împarte timpul între salonul de tratamente corporale pe care l-a deschis de câțiva ani și obiectele hand-made pe care le lucrează cu multă pasiune.

România

Numărătoare paralelă USR: Lasconi îl depășește pe Ciolacu și intră în turul 2
Potrivit liderilor USR, Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și intră în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Aceștia așteaptă și ca social-democratul să își recunoască în curând înfrângerea. 4

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 25 noiembrie
Luni, 25 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Biletele la spectacolul „La casa lui Moș Crăciun din Domeniile Murani” se dau ca pâinea caldă
Domeniile Murani vă invită să descoperiți un spectacol interactiv unic, ce vă va introduce în magia lumii lui Moș Crăciun.

Horoscop

HOROSCOP săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie 2024
Află ce îți rezervă zodia în această săptămână:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici