Timișoara se află, ca de fiecare dată pe itinerariul Turneului Național Stradivarius. În ediția 2014, violonistul Alexandru Tomescu îl va avea alături pe renumist pianist rus Eduard Kunz, cu un program ce va atinge coarda sensibilă a publicului cu chef de Prokofiev.
Timișorenii au sărbătorit Ziua Națională a Cehiei împreună cu ambasadorul acestei frumoase țări, Excelența Sa Jiří Šitler, cu doi străluciți artiști, românul Alexandru Tomescu și cehul Pavel Šporcl, o vioară verde și una albastră. Recitalul lor extraordinar se subscrie susținerii programului Timișoara Capitală Culturală Europeană, au subliniat realizatorii evenimentului.
Timișorenii au privilegiul să-l asculte pe Alexandru Tomescu cântând la vioara verde, construită special pentru acest eveniment, alături de un alt strălucit violonist, cehul Pavel Šporcl, care, la rându-i, cântă cu o vioară albastră. Evenimentul este dedicat Zilei Naționale a Republicii Cehe, iar programul muzical e unul spectaculos, incluzând prima audiție a unei lucrări compuse de Dan Dediu chiar pentru acest recital.
Biserica Millenium din Timișoara, una dintre ”cele 12 catedrale ale lui Alexandru Tomescu”, a fost arhiplină sâmbătă seara, când celebrul artist a susținut recitalul ”Bach to Basics”, cu prețioasa sa Stradivarius Elder Voicu 1702.
Când a primit faimoasa vioară Stradivarius Elder Voicu 1702, Alexandru Tomescu a promis că va colinda cu ea ţara să-i ofere fiecărui român şansa să o audă. Şi a vorbit serios: celebrul violonist român porneşte în cel de-al şaselea Turneu Naţional Stradivarius. Timişorenii vor avea ocazia să-l audă cântând muzica de Bach la Biserica Millenium, într-un concert cu intrare liberă!
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.