Directorul general al Sauber, Alessandro Alunni Bravi, a fost numit reprezentant al echipei Alfa Romeo Formula 1 - un rol similar cu cel al unui director de echipă tradițional. Fostul CEO și director de echipă Fred Vasseur a părăsit Alfa Romeo la sfârșitul anului trecut pentru a se alătura celor de la Ferrari, iar directorul echipei McLaren Andreas Seidl s-a alăturat echipei în calitate de CEO Sauber Group.
Două autoturisme au fost distruse, vineri după-amiază, după ce șoferul unui BMW, care venea dinspre Sânandrei, a intrat prea tare pe drumul european ce leagă Timișoara de Arad, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un autoturism Alfa Romeo.
Dacă Alfa Romeo isi urmează calendarul, 4C coupe sport cu motor de clasa mijlocie, ar trebui sa ajunga in showroom-urile europene in prima jumatate a anului 2012.
Tânărul de 21 de ani din localitatea Variaş, care a călcat cu maşina un bătrân de 64 de ani ce mergea pe bicicletă, iar apoi a incendiat autoturismul şi a fugit a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Un tânăr aflat la volanul unui autoturism Alfa Romeo a accidentat mortal un biciclist, în noaptea de miercuri spre joi, la intrarea în localitatea Variaş, judeţul Timiş. După accident, şoferul a fugit şi şi-a dat foc la maşină pentru a ascunde urmele.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
4
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
2
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.