
Consilierii județeni au mai făcut, zilele trecute, încă un demers pentru centrul cultural, care va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional. Terenul și vila au fost concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.

O nouă polemică a apărut între Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și Dominic Fritz, primarul Timișoarei. În vreme ce edilul a susținut că orașul trebuie să plătească „taxa pe hărnicie” în valoare de 13 milioane de euro, Simonis a declarat că Timișoara va avea în acest an 110 milioane lei în plus față de 2024, adică 22 de milioane de euro.
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara organizează săptămâna viitoare o gală dedicată unuia dintre fondatorii instituției de cultură.
Ştiri din Timiș
Alianța Timișoara Universitară (ATU) și Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează a treia ediție a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”, dedicat elevilor de liceu din regiunea de vest a României.
Mapamond
Vladimir Putin a afirmat că ar fi de acord cu un armistițiu de 30 de zile cu Ucraina, „cu condiția ca acesta să conducă la o pace pe termen lung, având în vedere că Armata Rusă continuă ofensiva pe toate fronturile”. El a menționat că are „câteva rezerve” pe care ar dori să le discute direct cu Donald Trump. Anterior, autoritățile ucrainene au exprimat și ele acordul pentru o pauză a focului.
6
Mapamond
Oficiali armeni și azeri au anunțat joi că au convenit asupra unui acord de pace, punând capăt unui conflict de aproape 40 de ani, relatează Reuters.
Ştiri din Timiș
Marile bucurii vin la prețuri mici! Cu ocazia aniversării de primăvară, Auchan sărbătorește cu reduceri, oferte și beneficii la produse din cele mai importante categorii. Până pe 1 aprilie, peste 1.600 de produse cu prețuri spectaculoase sunt disponibile în supermarketurile și hipermarketurile Auchan.
Sănătate
Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara atrag atenția asupra unor semne care pot indica probleme ale sănătății mintale și care necesită consult de specialitate.
Ştiri din Timiș
Joi, 13 martie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș și Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Colinele Recaș au lansat proiectul „Împreună pentru familii: Servicii comunitare integrate pentru prevenirea separării copiilor de familiile lor”, în cadrul unui eveniment organizat la Consiliul Județean Timiș.