
Serghei Lavrov: Relația dintre Rusia și China va deveni mai puternică în urma războiului din Ucraina
Cooperarea dintre Rusia și China va deveni mai puternică în actualul context, a declarat sâmbătă ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de Interfax și Reuters. Afirmația vine în urma convorbirii telefonice dintre președinții american și chinez Joe Biden și Xi Jinping de vineri privind invazia Ucrainei.

Negocierile între PNL și USR PLUS nu au ieșit din impas, dar președintele Consiliului Județean Timiș, liberalul Alin Nica, spune că va anunța foarte curând ce se va întâmpla cu cele două funcții de vicepreședinți ai instituției pe care o conduce. UPDATE. Nica anunță că vicepreședinții vor fi votați miercurea viitoare

Filiala județeană Pro România a anunțat, luni, că nu există nicio cale prin care să facă vreo alianță preelectorală cu PSD Timiș, principalii candidați ai formațiunii la alegerile locale din septembrie urmând să fie Adrian Pau, la președinția Consiliului Județean Timiș și Marius Craina la Primăria Timișoara.
Ştiri din Timiș
În primăvara anului trecut, Primăria Timișoara a intrat în forță peste construcțiile ilegale care blocau așa-zisa „stradă Cezar”. A fost tras „conturul”, însă aceasta a rămas neasfaltată, devenind între timp parcare improvizată. Amenajările ar putea începe la vară.
Ştiri din Timiș
Gătit colectiv, muzică, dans și legume salvate de la risipă, toate acestea se reunesc într-un eveniment care îmbină distracția cu o inițiativă împotriva risipei alimentare, la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Datele prefecturii arată că, la finalul lunii martie, doar puțin peste o treime din locuințele din Timiș sunt asigurate cu polița obligatorie. În aceste condiții, prefectul Mihai Ritivoiu cere măsuri din partea primăriilor.
1
Mapamond
Guvernul italian a decretat cinci zile de doliu național în urma decesului Papei Francisc, potrivit unui anunț făcut marți de ministrul pentru protecție civilă, Nello Musumeci, relatează ANSA, citată de Agerpres.
Capitală Culturală
Miercuri, 23 aprilie, când este celebrată și Ziua Internațională a Cărții, Baroque Cafe din Timișoara va găzdui un eveniment literar special, dedicat celor care iubesc lectura și doresc să exploreze legătura dintre oraș și literatura locală.
Mapamond
Un studiu recent publicat în Nature Human Behaviour demontează mitul „demenței digitale” și sugerează că utilizarea tehnologiilor digitale ar putea avea un efect protector asupra sănătății cognitive a adulților în vârstă.
România
Noul pod peste Mureș din municipiul Arad, care a costat peste 165 de milioane de lei, este aproape finalizat, mai fiind necesare mici lucrări. Urmează să fie deschis traficului în vara acestui an, potrivit Agerpres.
2
Capitală Culturală
O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor va avea loc la Timișoara. Duminică, 27 aprilie, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită să retrăiți emoțiile, nostalgia și atmosfera Banatului de altădată.