Dacă la Timişoara distribuirea alimentelor din stocurile de intervenţie ale UE pentru persoanele defavorizate a început de joi, la Lugoj produsele se vor împărţi începând de săptămâna viitoare. Şomerii, pensionarii, revoluţionarii şi alte categorii de persoane considerate a fi defavorizate vor primi făină, ulei, paste făinoase, ulei, zahăr, pateuri, carne de porc şi de vită la conservă.
De joi va începe distribuirea alimentelor din stocurile de intervenţie ale UE destinate persoanelor defavorizate la Timişoara. Oamenii vor primi conserve de carne, pateu, făină, ulei şi alte produse. Se estimează un număr de 30.000 de beneficiari! Dacă în fiecare an erau cozi la centrul de distribuţie, de această dată produsele se vor împărţi în două puncte din oraş, două depozite amenajate pe strada Lorena şi pe strada Cuvin.
Calitatea alimentelor se definește prin trei caracteristici, ce ar fi bine să fie îndeplinite simultan, spre un bun sens și un optim aport de nutrienți către organism, spre buna sa stare și funcționare.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, că noua tranşă de ajutoare de la Uniunea Europeană, produsele alimentare de care beneficiază persoanele nevoiaşe, nu se va mai distribui la Halele Timco, pe Circumvalaţiunii, ci în alte două puncte care vor fi deschise în oraş.
Apa le-a adus sârbilor numai necazuri. Inundaţiile de aici sunt catastrofale, iar acum vecinii noştri au nevoie de ajutor. Timişorenii pot dona bani într-un cont deschis de primărie. Se pot face donaţii şi în haine şi alte bunuri. Timişorenii îi pot ajuta pe sârbi şi printr-o donaţie prin SMS, într-o acţiune iniţiată de Uniunea Sârbilor din România.
Azi în Timișoara
Duminică, 24 noiembrie, puteți ieși să votați pentru alegerile prezidențiale. Mai puteți merge la un atelier de pictură cu sfeclă roșie și ceai, la piese de teatru, proiecții de film, concerte sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
7
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
3
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
1
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.