Candidatul PNL la Primăria Timișoara, primarul în funcție al Timișoarei, care își dorește un al treilea mandat, este rezervat în declarații după închiderea secțiilor de votare. La Timișoara nu s-a făcut un exit-poll pentru alegerile locale, dar Nicolae Robu a zis că sufletul îi spune că va câștiga. Candidatul PNL la CJ Timiș este mai sigur pe el.
Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, susține că după 27 septembrie Consiliul Județean și Primăria Timișoara trebuie să colaboreze pentru a realiza câteva proiecte importante, iar în funcție de rezultatul alegerilor, pentru a forma o majoritate în ambele instituții, liberalii se vor îndrepta spre partenerii lor naturali, cei de la USR.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2