Cunoscutul alpinist timişean Horia Colibăşanu, care, până în prezent a escaladat şase „optmiari”, va porni, anul viitor într-o nouă expediţie. De această dată el ţinteşte vârful suprem: Everest (8.850). Urcarea va avea loc fără ajutorul oxigenului suplimentar sau al şerpaşilor.
Horia Colibășanu se antrenează pentru o nouă expediţie în Himalaya. El va escalada unul dintre cele mai grele vârfuri existente, pe care au ajuns foarte puţine persoane. Acesta şi-a propus să ajungă pe vârful Kanchenjunga, cel de-al treilea vârf din lume ca înălţime.
În luna decembrie a acestui an, unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti şi exploratori români, Cornel Coco Galescu, va încerca, în premieră românească, să atingă Polul Sud. Galescu va pleca spre Polul Sud împreună cu un alt coechipier român, Romeo Dunca, alături de care a atins Polul Nord în 2007, dar şi cu alţi şase exploratori din Norvegia, Italia şi Germania.
Un nou succes pentru alpinistul timişorean Horia Colibasanu. El a revenit din ultima expediţie în Himalaya, alpinistul reuşind atingerea vârfului Makalu, de 8.463 m. Expediţia a fost un succes, chiar dacă obiectivul iniţial, vârful Lhotse, nu a fost atins, destinaţia finală fiind schimbată spre vârful Makalu. Un incident nefericit i-a determinat pe Horia şi echipa lui să renunţe la acest obiectiv.
Misiunea de salvare în care a fost implicat şi timişoreanul Horia Colibăşanu, a alpinistului spaniol Tolo Calafat, care a făcut un edem cerebral şi a rămas blocat în apropiere de vârful Annapurna, a eşuat. Deşi a fost căutat timp de ore întregi atât cu elicopterul, cât şi pe jos, se pare că alpinistul spaniol a dispărut printre nămeţii de zăpadă.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
14
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.