
Reprezentanții Ministerului Educației revin cu precizări după ce cursurile în școli și grădinițe au fost suspendate în perioada 11-22 martie. Principalele mențiuni se referă la faptul că se vor amâna simulările la Bacalaureat și Evaluarea Națională, înscrierea în clasa pregătitoare se va realiza online, iar validarea se va prelungi cu o săptămână, dar și încurajarea ca reprezentanții școlilor să realizeze cursuri-suport asistate de tehnologie.

750.000 de euro ar trebui să plătească Primăria Timișoara în plus pentru 16 tramvaie Armonia, dacă pierde procesul intentat de una dintre firmele care modernizează garniturile vechi ale orașului. Armonia întârzie să apară, iar procesul a suferit o nouă amânare, cea cu numărul șapte, pentru studierea raportului de expertiză.
Ştiri din Timiș
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este în licitație cu primele două loturi ale autostrăzii Timișoara – Moravița. Ministrul Sorin Grindeanu spune că probabil în luna mai vor fi semnate contractele pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Târgul Imobiliar
Duminică, 6 aprilie, de la ora 10 până la ora 18, mai puteți veni la Târgul Imobiliar Timișoara, unde veți găsi cele mai bune oferte de pe piață direct de la dezvoltatori, soluții de finanțare, dar și oferte pentru achiziționarea uni locuințe. Intrarea este gratuită.
Turism
Festivalul Mad Jacques Fromage, născut în toamna anului trecut, este un eveniment unic și captivant, care combină pasiunea pentru brânzeturi cu muzica electro și atmosfera de festival modern. Organizat în regiunea pariziană, acest festival a oferit la prima ediție o experiență inedită și memorabilă pentru mii de participanți, fapt care a atras promisiunea organizării cât mai multor asemănătoare.
Azi în Timișoara
Duminică puteți trece pragul Târgului Imobiliar Timișoara, fiind ultima zi în care vă puteți întâlni cu dezvoltatorii din oraș și să vă bucurați de oferte. Mai puteți merge la proiecții, la Târgul de Paște, la spectacole și expoziții.
Ştiri din Timiș
În acest weekend, vizitatorii au ocazia să profite de oferte în exclusivitate venite din partea dezvoltatorilor și să afle detalii despre cele mai noi proiecte imobiliare din Timișoara. Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2025 este organizat la Iulius Town Congress Hall de Tion.ro, Agenda, Publitim și Imobiliare.ro.
Capitală Culturală
„Sidy Thal”, un spectacol itinerant al Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), realizat în coproducție cu Teatrul Evreies de Stat (TES) va fi prezentat în cadrul celei de-a 12-a ediții a festivalului internațional MITEM (Madách International Theatre Meeting), care se va desfășura la Teatrul Național din Budapesta.
Ştiri din Timiș
Lucrările la drumul de legătură între DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1 continuă și săptămâna aceasta, cu aproximativ 200 de muncitori și utilaje pe șantier.