Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, cere scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei de plen a consiliului local, care va avea loc marți, a masterplanului Timișoarei, pentru ca acest document să poată fi dezbătut temeinic de toţi cei interesaţi de viitorul urbanistic al municipiului. Liberalii mai sunt nemulţumiţi şi de preţul imens plătit de municipalitate pentru elaborarea acestui document plin de poze: 280.000 de euro.
Vremea rece din ultima perioadă afectează şi activitatea competiţională fotbalistică. Întrunit vineri, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis să amâne reînceperea campionatelor la toate nivelurile. Pentru cei de la Politehnica Timişoara aceasta înseamnă că vor avea o săptămână de pregătire în plus.
Fostul președinte PSD Timiș, senatorul Ilie Sârbu, susține că actuala putere nu are nicio justificare rațională pentru amânarea alegerilor locale și comasarea acestora cu cele parlamentare și consideră că partidele din opoziţie, presa şi asociaţiile civice trebuie să blocheze acest proiect.
Veştile proaste nu se mai opresc pentru cei de la FC Politehnica Timişoara. Reprezentanţii clubului bănăţean sperau să ajungă la judecata Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, acolo unde au contestat neacordarea licenţei de joc pentru sezonul următor de către Comisia de Apel a FRF, înainte de data de 10 iulie.
Nici nu a început bine că s-a şi amânat . Este vorba despre procesul în care sunt cercetaţi 69 de poliţişti de frontieră de la Moravita, dar şi contrabandişti, pentru dare, luare de mită şi trafic cu ţigări. Magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara au decis, miercuri, să amâne procesul pentru data de 28 septembrie.
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.