tion.ro Web analytics

Explicaţia aparţine autorităţilor locale. Cum justifică reprezentanții Primăriei Timișoara necesitatea de a investi peste 100.000 de euro în reamenajarea sălii de consiliu a instituției? În trecut s-au oficiat căsătorii acolo, ceea ce a dus la un trafic intens, uzarea mobilierului şi a pardoselii – asta se întâmpla până prin anul 2006 -, sala nu este corespunzător iluminată, iar ornamentele de pe pereţi... s-ar putea degrada dacă nu se intervine. Se face referire inclusiv la reabilitarea centrului.
În această primăvară vor începe în sfârşit lucrările de reconstrucţie ecologică a bălţii Lămâiţei, un loc lăsat în paragină de la marginea Timişoarei, din zona Freidorf. Primăria vrea să amenajeze acolo un nou parc, prevăzut cu luciu de apă, cu peşti şi păsări – poate călifari sau chiar lebede, zonă de recreere cu şezloguri şi spaţiu de joacă pentru copii. Pentru acest obiectiv se va plăti peste jumătate de milion de euro şi a fost desemnată deja firma care se va ocupa de execuţie.
În urmă cu circa o săptămână vă arătam cum se prezintă pista pentru biciclişti amenajată pe bani europeni pe malul canalului Bega, malul drept în amonte, printr-un filmuleţ realizat de un timişorean care a decis să testeze noul traseu, acum vă prezentăm şi cealaltă parte. Bicicliştii reclamă în continuare probleme legate de proiectul Primăriei Timişoara: noua pistă nu are continuitate, sunt ”bucăţi” lipsă, pe unele porţiuni este foarte îngustă, pe alocuri au apărut şi fisuri şi s-a exagerat cu stâlpii care blochează accesul maşinilor. Oricum, lucrarea nu este gata...
Vremurile bune în care timişorenii îşi schimbau mobila după cum se schimba moda a trecut. Interesul manifestat pentru ultimul eveniment promoţional cu această tematică nu a mai fost la nivelul altor acţiuni similare. Acest sfârşit de săptămână a adus la Iulius Mall două expoziţii care prezintă cele mai noi tendinţe din domeniul amenajărilor interioare. Expo Mobila” şi „Casa Ta” au loc la demisolul Iulius Mall.

Eveniment

UPDATE. Două tramvaie s-au ciocnit în Piața Badea Cârțan din Timișoara. Vatman încarcerat, alte persoane rănite
Accident cu mai multe victime, produs luni după-masă, în zona Badea Cârțan, unde două tramvaie s-au ciocnit. Vatmanul unuia dintre ele a rămas încarcerat. UPDATE 2. Traseu deviat temporar

Capitală Culturală

Revine la Teatrul Maghiar din Timișoara spectacolul „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le va oferi spectatorilor ocazia să vadă ori să revadă un spectacol de zile mari.

Capitală Culturală

Timișorenii pot lua parte la o repetiție generală a Balului Vienez
Timișorenii sunt invitați să descopere programul celei de-a XI-a ediții a Balului Vienez Timișoara în seara zilei de miercuri, 27 noiembrie, de la ora 19, la Repetiția generală cu public.

România

Ciucă, Lasconi și Geoană îi cer lui Ciolacu să demisioneze după ce a negat că ar fi zburat cu un avion închiriat de Nordis
Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi îi cer social-democratului Marcel Ciolacă să demisioneze, în urma unor documente publicate în exclusivitate de G4Media, care arată că liderul PSD ar fi zburat cu un avion privat închiriat de Nordis - deși a negat acest lucru. 2

Ştiri din Timiș

Revoluția, între libertate și dezamăgire. Dezbatere prilejuită de 35 de ani de la evenimentele din decembrie 1989
Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara. 1

Eveniment

Patru copii și doi adulți răniți într-un accident la ieșire din Arad
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Eveniment

VIDEO. Un tânăr de 20 de ani a atacat o femeie în casa ei din Comloșu Mare. I-a furat... 150 de lei
Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut un tânăr de numai 20 de ani care în weekend a tâlhărit o femeie din Comloșu Mare.

Ştiri din Timiș

Timișorenii care vor să voteze, dar le-a expirat buletinul, pot obține în weekend un nou act de identitate
Primăria Timișoara a anunțat, luni, că Direcția de Evidență a Persoanelor va avea program special pentru alegerile prezidențiale. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici