Au început să curgă amenzile la Timişoara pentru cei care deţin în apartament mai mult de două animale, fără acordul vecinilor, lucru interzis prin hotărâri ale consiliului local. După ce vecinii au reclamat mirosul greu de pe casa scării, o femeie a fost amendată de poliţiştii locali cu 800 de lei.
Mult-disputata hotărâre de consiliu local prin care s-a interzis, la Timişoara, blocarea şi ridicarea maşinilor din parcările centrelor comerciale şi supermarket-urilor din oraş, după mai multe scandaluri generate de aceste practici, începe să îşi producă efectele. Societatea Îngerii Galbeni a primit prima amendă de la Poliţia Locală pentru blocarea unui autoturism într-o parcare.
S-a dat în spectacol și a plătit pentru asta. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani din Drobeta Turnu Severin care a fost prins de polițiști în timp ce făcea drifturi în parcarea Stadionului "Dan Păltinișanu" din Timișoara.
Prohibiţia din Complexul Studenţesc există doar în acte. În realitate, în zonă se vând în continuare băuturi alcoolice, chiar dacă există o Hotărâre de Consiliu Local care interzice acest lucru. Mai mult, unii patroni au atacat această hotărâre în instanţă şi au avut câştig de cauză.
Poliţiştii locali au amendat din nou, la sfârşitul săptămânii trecute, societatea ILSA, pentru că nu face curăţenie pe terenul pe care îl are în proprietate în zona centrală a Timişoarei. Cei de la ILSA au fost sancţionaţi şi în primăvara anului trecut pentru că nu au luat măsuri de salubrizare, dar situaţia persistă...
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.