Decizia Primăriei Timişoara de a interzice strângerile de fonduri pentru cazuri umanitare, copii bolnavi sau sărmani, mănăstiri sau alte cauze pe domeniul public este ignorată în continuare, chiar dacă reprezentanţii Poliţiei Locale au început să împartă amenzi în rândul acestor persoane începând de săptămâna trecută. Cel mai recent caz este al unui călugăr din Hunedoara, amendat pentru că aduna bani de la oameni pe stradă.
Agenții de la circulație au ieșit în control și în weekend-ul care a trecut, fiind amendați sute de șoferi teribiliști, prinși în timp ce încălcau regulile de circulație. Zece șoferi s-au ales cu dosar penal și aproate 20 au rămas fără pemis de conducere.
Șoferul unui autovehicul de mare tonaj s-a ales marți cu o amendă de 2.000 de lei de la Poliția Locală Timișoara pentru că a împrăștiat porumb pe străzile Simion Bărnuțiu și Gheorghe Adam, punând în pericol circulația celorlalte maşini.
Viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu a anunţat, marţi, că reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor au finalizat controalele în Parcul Copiilor. Primăria a încasat o amendă de 10.000 de lei pentru toboganele din inox care au fost montate în parc.
Societatea care deţine clubul River Deck a fost amendată de Poliţia Locală Timişoara cu 5.000 de lei pentru că nu deţine autorizaţie pentru construcţia ridicată pe malul canalului Bega. Autorităţile spun că această construcţie este ilegală şi au dispus desfiinţarea ei până duminică şi aducerea terenului la starea iniţială.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
1
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
3
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Ştiri din Timiș
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”).
4