Şoferii agresivi vor putea face puşcărie, potrivit propunerilor pe care parlamentarii le analizează în Comisia de Industrii şi Servicii. Modelul este de import şi se aplică deja în Spania, unde astfel de conducători auto sunt sancţionaţi cu închisoare de la o lună la cinci ani.
Număr impresionant de sancţiuni rutiere acordate de poliţiştii din judeţul Timiş în perioada martie-august 2010, pe baza constatărilor făcute pe raza judeţului cu aparatura radar tip Autovision. Dintre acestea, cele mai multe au fost acordate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Mulţi dintre patronii localurilor din Complexul Studenţesc din Timişoara, restaurante, fast-food-uri şi baruri, refuză să se conformeze hotărârii de consiliu local prin care li se impune să închidă la miezul nopţii. Unii au adunat şi 13 amenzi până acum, alţii nu le mai deschid uşa inspectorilor de la primărie.
O nouă sancţiune pentru FC Timişoara. Comisia de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis penalizarea clubului Poli cu o amendă de 20.000 de lei. Măsura a fost luată ca urmare a manifestărilor suporterilor timişoreni.
Depăşirile coloanelor la semafor, treceri pe roşu sau neacordarea de prioritate au fost aspru sancţionate, astăzi, în traficul din oraşul Timişoara. Poliţiştii au aplicat peste 60 de sancţiuni contravenţionale.
România
Joi seară, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD care a ieșit pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a anunțat că se retrage din cursă chiar dacă, în urma renumărării voturilor, se dovedește că a fost dezavantajat. Acesta vorbește și despre „manipulare”.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4