Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului pentru un bărbat de 41 de ani, la Timișoara. El este cercetat penal după ce a fost prins băut la volan, pe strada Gării. Sute de șoferi au avut probleme după ce s-au întâlnit cu polițiștii de la rutieră pe șosele pe drumurile din Timiș, în weekend.
După ce a jubilat pe Facebook că s-a terminat cu trecerile pe roșu și cu vitezomanii prin Timișoara, primarul Nicolae Robu recunoaște că până acum nu a existat niciun act care să le permită, în toate condițiile legii, polițiștilor din Timișoara să-i amendeze pe șoferi. Consilierii locali abia acum au aprobat protocolul dintre primărie și poliție, așa că abia acum se poate trece la amenzi, fără să existe teama că autoritățile pot pierde în instanță un proces. Robu susține însă că scopul nu e să se rupă amenzi, dar s-a bucurat când a aflat că banii ajung la bugetul local.
Zeci de șoferi din Timișoara sunt surprinși de camerele video cum intră cu autoturismele pe liniile de tramvai, în special în Piața Libertății. În sfârșit, ei au fost văzuți și de polițiștii locali, care zi de zi ar trebui să stea cu ochii pe ecranele ce arată imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în oraș.
Sănătate
Joi, 14 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Diabetului. Această zi a fost aleasă în 1991 de către Federația Internațională de Diabet (IDF) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru a atrage atenția asupra impactului acestei afecțiuni, în condițiile în care unu din 10 adulți are diabet.
Ştiri din Timiș
În domeniul sănătății, excelența în servicii medicale înseamnă standarde, rezultate și evaluări care atestă calitatea actului medical, de la organizații recunoscute internațional. Spitalul Premiere din Timișoara, parte a rețelei de sănătate REGINA MARIA, este recunoscut ca spital multidisciplinar la standarde internaționale prin cele 3 centre de excelență acreditate de SRC (Surgical Review Corporation) - Centrul de Excelență în Chirurgia Ortopedică, Centru de Excelență în Tratamentul Multidisciplinar al Endometriozei și Centru de Excelență în Chirurgia Spinală.
Azi în Timișoara
Joi, 14 noiembrie, puteți merge la un recital de orgă, la proiecții de film sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria de conferințe de popularizare a științei cu un nou eveniment dedicat iubitorilor de istorie și arheologie. Prelegerea de săptămâna viitoare îl are ca invitat pe Daniel Spânu, cercetător cu o vastă experiență în arheologie, care va explora semnificația simbolică și istorică a Tezaurului de la Pietroasa, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România.
Capitală Culturală
John Malkovich urcă din nou pe scena Naționalului timișorean. Joi și vineri, va juca în trei reprezentanții ale spectacolului „The infamous Ramirez Hoffman”. Bilete se mai găsesc doar la spectacolul de joi, 14 noiembrie, de la ora 20 atât online, pe www.tntm.ro, cât și în format fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”.
1
Ştiri din Timiș
În perioada 12-15 decembrie, Harababura Fair deschide porțile unui târg de Crăciun alternativ, dedicat sustenabilității și cadourilor cu poveste.
Cinema
Asociația de la 4, a studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, vă invită la UPT Campus Creativ pentru a viziona documentarul „Tokyo Ride”.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat lansează Common Heritage – Catalogul Secession, care prezintă patrimoniul comun al orașelor din Euroregiunea DKMT. Lansarea catalogului va avea loc la sfârșitul săptămânii la librăria Cărturești Mercy.