Produse expirate, spații murdare unde se prepara hrana dar și alte abateri au fost găsite, miercuri, de angajații de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș în Complexul Studențesc din Timișoara. Comisarii au verificat zece unități de alimentație publică, trei dintre acestea fiind închise.
Controale ample ale polițiștilor locali, în ultima săptămână, la Timișoara. Oamenii legii au desfășurat verificări la asociațiile de locatari, pe șantiere, dar și la proprietarii de terenuri și în zona rampelor clandestine de gunoi. Au vrut să verifice dacă gestionarea deșeurilor se face conform legisțaliei, iar în urma controalelor au dat amenzi de peste 60.000 lei.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.
Eveniment
Din cauza vitezei neadaptate la carosabilul ud, un tânăr în vârstă de 18 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Turism
Sibiul, oraș aflat în centrul țării, se află în topul destinațiilor alese de turiști iarna. Unul dintre motive este și Târgul de Crăciun, care se desfășoară în centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel a anulat hotărârile Consiliului Local Timișoara prin care acestea erau concesionate către Horticultura. Totuși, Horticultura se va ocupa în continuare, cel puțin momentan, de cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu.