Amenzi mai mari, din octombrie, pentru cei care trimit mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului. Noile reglementări interzic ținerea sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de redare text, foto sau video de către conducătorul oricărui vehicul aflat în mișcare. Amenzile pentru bicicliști și șoferi vor fi cuprinse între 870 și 1.160 de lei.
Polițiștii locali stau zi de zi cu ochii pe zonele predispuse să se umple de gunoaie. Au dat peste 120 de amenzi în doar două săptămâni și se luptă în continuare cu fenomenul abandonării de deșeuri pe domeniul public. Ultimul amendat: un bărbat care a vrut să transforme Bd. 1 Decembrie în groapă de gunoi.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2