Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean (GNMCJ) Timiș au anunțat bilanțul acțiunilor desfășurate în luna februarie. Astfel, au fost 68 de inspecții, soldate cu 21 de sancțiuni. Au fost aplicate 16 amenzi, în valoare totală de 550.000 de lei, iar trei societăți s-au ales și cu activitatea suspendată.
În toată țara au avut loc controale pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități de protecție și gardă. În Timiș, controalele făcute de ITM s-au soldat cu zeci de avertismente și amenzi.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, filme, evenimente din cadrul Cozzmonautica și spctacole.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara inițiază, în acest an, Festivalul-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”. Prima ediție se va desfășura în perioada 23 septembrie-10 octombrie.
Cinema
Filmul „Unde merg elefanții”, regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, va putea fi văzut în cinematografele din România începând de vineri, 20 septembrie. Cinema Victoria a pregătit o proiecție a filmului și pentru publicul din Timișoara.
România
Numărul copiilor din judeţul Mehedinţi care au ajuns, joi, la spital, cu toxiinfecţie alimentară, toţi după ce au consumat paste la şcoală, este în continuă creştere, scrie AGERPRES.
Cinema
Seria Timeless Timiș, de la Cinema Timiș, readuce încă un film internațional care a trecut proba timpului. În toamna anului 1999, a avut loc premiera filmului Fight Club în cinematografele americane. 25 de ani mai târziu acesta poate fi vizionat la cinema de publicul din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Activitățile din cadrul programului Științescu Timișoara continuă cu un târg de științe. Pasionații de științe și tehnologie sunt invitați la o zi plină de experimente, jocuri și alte activități practice.
Eveniment
Polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au efectuat, miercuri, un control privind produsele pentru protecția plantelor și a îngrășămintelor chimice la o societate comercială situată în localitatea Oloșag, județul Timiș.
Ştiri din Timiș
În nopțile de joi spre vineri, vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, pe străzile din Timișoara se vor filma secvențe pentru un episod al unei mini-serii TV. Astfel, reprezentanții primăriei anunță că pentru câteva ore în fiecare dintre cele trei nopți, traficul va fi închis pe anumite străzi.
5