Comercianții ilegali de pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara au fost vizitați, din nou, de polițiștii locali. Oamenii legii i-au sancționat de această dată pentru că nu aveau autorizații de construcție pentru chioșcurile în care își vând marfa. Afaceriștii au mai fost amendați și în cursul săptămânii trecute pentru că nu aveau acorduri de funcționare din partea primăriei.
Amenzi pe bandă rulantă date de polițiștii locali din Timișoara pentru șoferii care blochează pistele de biciclete. Oamenii legii au scris aproape 1.300 de sancțiuni contravenționale pentru cei prinși că încurcă circulația bicicliștilor. Nici cei pe două roți nu au scăpat de sancțiuni pentru că au încălcat legislația.
Acțiuni ale polițiștilor timișeni de la Rutieră, în ultimele patru zile, pe drumurile din Timiș. Oamenii legii au organizat controale pe toate drumurile din județ, dar și în localități. Au aplicat sute de amenzi șoferilor indisciplinați, dintre care cele mai multe celor care au circulat cu viteză prea mare.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2