ADVERTORIAL. Comunicarea mobilă înseamnă să fii disponibil oriunde și oricând. În fiecare lună, aproximativ 150.000 de antene de comunicații mobile și sisteme de filtrare la nivel de grup pleacă din secțiile de producţie ale companiei Kathrein. Colaborarea strânsă cu clienții noștri ne permite să optimizăm sistemele și soluțiile noastre în mod continuu și să îndeplinim cerințe specifice.
Poliţia Locală face din nou apel la timişoreni să dea jos de pe clădiri vechile antene TV, motivând că, pe lângă aspectul neplăcut pe care îl au, există şi pericolul ca acestea să cadă şi să se producă accidente. Reprezentanţii instituţiei au numărat până acum peste 300 de astfel de antene pe blocurile şi casele din oraş, dar spun că mai bine de jumătate au fost deja demontate.
Din cauza vremii nefavorabile din ultima perioadă, Poliţia Locală Timişoara extinde termenul limită până la care timişorenii trebuie să îşi îndepărteze antenele de pe blocuri. Până acum, dintr-un total de peste 300 de antene, descoperite de poliţiştii locali, au fost îndepărtate 82.
Până la sfârșitul lunii martie, timișorenii care au antene pe case sau blocuri de locuințe trebuie să le dea jos. Poliția Locală Timișoara face un ultim apel către cetățeni să își dea antenele jos, mai ales că proprietarii acestora nu au nevoie de niciun fel de autorizație pentru a le demonta.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.