tion.ro Web analytics

Informațiile răspândite de un cititor Tion.ro în mediul virtual cu privire la o înștiințare a DSP către Primăria Săcălaz, în care instituția era informată că apa din satele componente, Beregsău Mare și Beregsău Mic, nu poate fi consumată de populație au fost confirmate și de reprezentanții USR. Aceștia au precizat că au comandat prelevarea unui set de probe din care rezultă valori ale unor metale cu mult peste limitele legale.
Se înregistrează probleme mari în ceea ce privește apa destinată consumului locuitorilor din satele Beregsău Mare și Beregsău Mic, aflate în componența comunei timișene Săcălaz. Conform unei înștiințări emisă de Direcția de Sănătate Publică Timiș către primăria comunei Săcalaz, document intrat în posesia Tion.ro prin intermediul unui cititor, probele de apă prelevate din surse aflate pe raza satelor amintite anterior conțin bacterii și indicatori fizico-chimici peste limitele admise de lege. Astfel, locuitorii din zonă sunt atenționați să nu consume apă, fără a fi tratată termic în prealabil.
Este gata primul concurs de soluții din istoria Timișoarei, pentru turnul de apă din zona Iosefin. Firma câștigătoare a competiției va semna contractul cu primăria cândva săptămâna viitoare, anunță primarul Nicolae Robu. Deși este mult de lucru, pentru că turnul va trebui și consolidat, va fi gata până în 2021, susține edilul-șef.

Ştiri din Timiș

Seară de rock pentru a ajuta copiii nevoiași din Timișoara
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.

România

Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.

Ştiri din Timiș

Campania „Dar din dar”. Ajută 100 de familii din Banat cu o masă de Crăciun
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.

Ştiri din Timiș

Spectacol caritabil pentru copiii din plasament la Liceul Teoretic J.L. Calderon din Timișoara
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.

Ştiri din Timiș

CJT vrea să facă un centru cultural pe terenul Vilei Internațional din Timișoara, fosta casă de protocol a lui Ceaușescu
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender. 1

România

Românii vor putea călători fără viză în SUA, de anul viitor
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver. 3

Eveniment

VIDEO. Percheziții în Timiș la persoane bănuite de trafic de migranți
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

Ştiri din Timiș

Timișorenii vor merge cu trenul la Szeged. Apare un nou punct de frontieră în zona Sânnicolau Mare
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”). 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici