Detecția precoce, intervenții chirurgicale mai puține și evaluarea atentă a răspunsului la tratamente inovative. Toate acestea înseamnă, de fapt, imagistică medicală. Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara va beneficia din 2024 de un aparat de tip IRM 3 Tesla, unic în vestul României.
Asociaţia Oncohelp a inaugurat un centru de radioterapie performant la Timişoara, pentru care a fost achiziţionat un aparat modern de radioterapie. Un aparat de acest gen mai există la Spitalul Municipal din Timişoara, dar această regiune are nevoie de mai multe astfel de aparate, spun medicii.
În subsolul Spitalului Municipal din Timişoara se amenajează locul unde va funcţiona, din această toamnă, un aparat RMN performant destinat pacienţilor internaţi la această unitate sanitară.
Secţia de Chirurgie a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” va inaugura, miercuri, un aparat laser pentru chirurgie, achiziţionat în urma unui meci de fotbal caritabil, organizat de Clubul Rotary Timişoara.
Cardiologia timişoreană intră într-o nouă etapă în acest an. Noul corp de clădire al institutului timişorean, aproape de inaugurare, va oferi bolnavilor accesul la servicii complexe şi aparatură unică în Europa de Est.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Eveniment
Accident, vineri seară, într-o intersecție din Timișoara. Un tramvai fără călători a lovit o mașină care a ricoșat în alte două parcate. Vatmanul a trecut pe roșu.
Eveniment
Accident de circulație, azi noapte, la Timișoara. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.