Una dintre cele mai grele perioade din an pentru agenţii de circulaţie timişoreni este cea a sărbătorilor de iarnă. Numărul acestora a fost suplimentat. Zi de zi, până la finalul anului, ei vor fi prezenţi în cele mai importante intersecţii din oraşul Timişoara, pentru a dirija traficul şi a preveni accidentele.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi miercuri, 7 martie, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vedeţi unde vor fi amplasate:
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi în luna martie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate în prima zi a acestei luni:
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, 28 februarie, pe drumurile din Timişoara şi din judeţ. Vedeţi aici unde vor fi ele amplasate:
Poliţia Rutieră Timiş a primit opt radare noi, ce incorporează tehnologii de ultimă generaţie, însă acestea sunt ţinute în curtea instituţiei de două săptămâni deoarece nu au putut fi puse în circulaţie.
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi la Palatul Cotroceni.
2
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne explică cum funcționează tonometria, o procedură care ajută la prevenirea pierderii vederii. Procedura este disponibilă pentru pacienți în ambulatoriul spitalului.
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, vor avea loc o serie de evenimente în perioada 13-15 decembrie. În oraș va fi prezent și Sulyok Tamás, președintele Ungariei.
Compania de termoficare Colterm se ocupă, în baza unui contract cu Primăria TImișoara, de reparațiile din clădirile municipalității. În acest an, până pe 27 noiembrie, au fost peste 150 de astfel de intervenții, compania primind peste 1,3 milioane de lei pentru acestea.
Câțiva taximetriști au protestat, miercuri, în holul Primăriei Lugoj, nemulțumiți de tarifele actuale și condițiile de operare.
Dacă reabilitarea Conacului Mocioni din comuna Foeni nu va fi gata până la finele anului, Consiliul Județean Timiș riscă să piardă fondurile norvegiene dedicate proiectului. În cele trei săptămâni de la preluarea mandatului, președintele Alfred Simonis a vizitat de două ori obiectivul, însoțit de noul lui consilier, Nicolae Robu.
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pus la cale un concurs pentru a-i apropia pe tineri de Timișoara lui Decembrie '89. Astfel, 12 echipe, de la diferite licee din oraș, vor alerga să ajungă primele, după ce rezolvă misiuni în punctele de foc ale Revoluției: Piața Maria, Catedrală, Consiliul Județean, Opera Națională Română, Piața Libertății, Primărie.
Proiectul privind demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu” mai stagnează 20 de zile. Atât durează soluționarea contestației depuse de o firmă care a participat la licitația pentru demolarea stadionului organizată de Consiliul Județean Timiș.