Cea mai interesantă căsuță în copac se află în Noua Zeelandă și, alături de acomodările obișnuite oricărui apartament, căsuța se mândrește și cu priveliști de 360 de grade și o mulțime de gadget-uri. Designerul grafic Jono Williams a vrut să-și construiască o locuință la înălțime, dar o simplă casă în copac nu era suficientă.
Determinare maximă pentru un hoț din Lugoj. A intrat prin efracție într-un apartament și, când a văzut că nu are mare lucru de furat, a pus mâna pe televizorul familiei și s-a făcut nevăzut.
Utilităţile, accesul la mijloace de transport, facilităţile comerciale, apropierea de principalul centru comercial din Timişoara, toate acestea contribuie la decizia de alegere a celui mai apreciat cartier din oraş. Iar, conform cererii lansate de cumpărători, se pare că acesta este Calea Aradului.
Locuintele din Timis sunt achizitionate de tineri, cele preferate fiind apartamentele cu doua camere
Valoarea unui credit pentru apartamente acordate în judeţul Timiş sunt mai mari în medie cu nouă procente decât media naţională. O valoare mai mare nu s-a înregistrat decât în Bucureşti, respectiv Iaşi.
Piaţa imobiliară timişoreană a fost cel mai puţin afectată de scăderea preţurilor, conform datelor uneia dintre principalele companii de specialitate de pe piaţă. Luând în calcul scăderile de preț consemnate pe piața apartamentelor în ultimii șase ani, cea mai mică depreciere a avut loc în Timișoara, oraş care devine, astfel, cea mai sigură destinație pentru o achiziție imobiliară.
Cinema
Netflix a anunțat miercuri că serialul de succes „Wednesday”, primul proiect original al platformei filmat în România, va reveni cu al doilea sezon în luna august.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Matematică și Informatică, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului „Quantum School @ UVT 2025”, dedicată promovării cunoștințelor despre tehnologiile cuantice.
Mapamond
O mașină a explodat într-o parcare a unui mall aflat la aproximativ cinci kilometri de Kremlin. UPDATE: Incendiul a fost stins de pompieri și a afectat doar o zonă restrânsă. Nu s-au raportat victime, potrivit TASS.
Mapamond
Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko a declarat miercuri că Ucraina nu va recunoaște niciodată Peninsula Crimeea ca teritoriu rus, chiar în ziua în care, la Londra, au loc negocieri între emisari ai Kievului, parteneri europeni și Statele Unite privind o posibilă încetare a focului, informează EFE, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat lansează înscrierile pentru ediția din acest an a evenimentului „Color the Village”, care va avea loc în perioada 5–7 iunie, în satul Grădinari, județul Caraș-Severin. Timp de trei zile, voluntarii vor lucra cot la cot pentru a renova 30 de case.
Mapamond
Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că armata rusă se confruntă în continuare cu un deficit de arme, inclusiv drone, în ciuda unei creșteri semnificative a producției militare, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 23 aprilie, un cod portocaliu de vreme severă imediată, valabil în intervalul 16:46 – 18, pentru mai multe localități din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Bihor și Hunedoara. UPDATE. Codul portocaliu, prelungit