Timişul a încheiat anul 2014 în topul naţional al tranzacţiilor din domeniul cadastrului imobiliar. Nu mai puţin de 41.006 tranzacţii imobiliare au fost realizate pe parcursul celor 12 luni ale anului trecut în județ.
Piaţa imobiliară din Timişoara merge din nou împotriva valului. Dacă la nivel naţional a avut loc o creştere medie a prețurilor de peste două procente, în oraşul de pe Bega a avut loc o scădere de sub un procent.
Criza economică a adus pentru cei dornici de un nou apartament posibilitatea să se încadreze în plafonul maxim pentru programul Prima Casă. La Timişoara, în aceşti bani puteţi achiziţiona un apartament cu patru camere, un apartament nou de 78 de metri pătraţi, sau chiar şi o casă cu patru camere cu mansardă.
Klaus Iohannis și-a publicat prima declarație de avere de când a preluat mandatul de Președinte al României. Față de ultima declarație de avere, publicată în perioada în care era primar al Sibiului, șeful statului are în contul curent cu 26.000 de lei mai mult.
Ce însemna un apartament în 1990 şi cât valorează unul în aceşti ani? Evident, diferenţa este categorică. De la o piaţă imobiliară aproape inexistentă, total imatură, s-a ajuns la una cu afaceri de sute de mii de euro. În primul an după schimbările din 1989 un apartament se cumpăra de la stat cu aproximativ 8.000 de dolari, în timp ce pe piața actuală un apartament similar costă aproximativ 62.000 de dolari.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2