
Wallberg, dezvoltatorul primului cartier de turnuri rezidențiale din Timișoara – XCity Towers - a fost desemnat câștigătorul a două premii prestigioase în cadrul celei mai importante gale destinate segmentului rezidențial din România. Astfel, Arad Plaza, un proiect deosebit, dezvoltat de Wallberg în orașul vecin, a fost desemnat Proiectul rezidențial din gama High End al anului 2018, în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare, organizată de Imobiliare.ro și ajunsă la cea de-a patra ediție. De asemenea, Wallberg a primit și un premiu special din partea organizatorilor pentru investiție continuă în piețele locale, fiind singurul dezvoltator imobiliar din țară cu proiecte active în trei orașe mari – Arad Plaza în Arad, Sunnyville în Brașov și XCity Towers în Timișoara. Demn de menționat este și faptul că Wallberg a fost nominalizat și s-a numărat printre finaliștii categoriei Dezvoltatorul Rezidențial al Anului în România.

Ce-a de-a treia ediție a Târgului Imobiliar Timișoara a ajuns la final. Dezvoltatorii care au expus la standurile de la CRAFT, sâmbătă și duminică, s-au declarat mulțumiți de ce au găsit în acest spațiu și de interacțiunea cu clienții, care le va aduce, zilele următoare, cel mai probabil, contracte semnate... Vă prezentăm impresiile de final ale participanților la cea de-a treia ediție a Târgului Imobiliar Timișoara.

ADVERTORIAL. 2019 a început în forță pentru compania Vivalia. Dezvoltatorul celor trei proiecte rezidențiale devenite reper în Timișoara: Vivalia Soarelui, Vivalia Complex și Vivalia Grand anunță finalizarea clădirii Vivalia Grand V4 și o disponibilitate de doar cinci apartamente dintr-un total de 93 de unități, în acesta din urmă. Totodată, se lucrează intens și la finalizarea clădirii V5 și lansarea clădirii V6, prin care se va aduce din nou plus valoare, pieței de real estate timișorene.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții, filme, spectacole, iar la Filarmonica are loc un spectacol incluziv.
Eveniment
Un moment de neatenție a fost suficient pentru ca seara de marți să se încheie la spital pentru doi tineri din Lugoj. O șoferiță de 19 ani a virat la stânga fără să se asigure și a dat peste o motocicletă condusă regulamentar de un tânăr de 18 ani. În urma impactului violent, motociclistul și pasagerul său au fost răniți.
Mapamond
Papa Francisc, aflat în convalescență la Vatican după o dublă pneumonie, a făcut o radiografie toracică ce a evidențiat o ușoară ameliorare a infecției sale pulmonare, a anunțat marți Vaticanul, informează Agerpres.
Ştiri din Timiș
A fost aprobat bugetul local al Timișoarei pe anul 2025. Ce amendamente au propus consilierii locali
Bugetul pe anul 2025 al Timișoarei, unul de 2,65 de miliarde de lei, a fost aprobat fără prea mari emoții în ședința consiliului local de marți, 1 aprilie. Au fost, însă, mai multe amendamente depuse – unele aprobate, altele nu.
Sănătate
Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara subliniază importanța prevenției cancerului colorectal, care ocupă primul loc în România în ceea ce privește incidența bolilor oncologice și se află pe locul al doilea ca rată a mortalității.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș și Primăria Municipiului Timișoara, reamintește utilizatorilor casnici și noncasnici din Zona 1 Timișoara că pot opta în continuare pentru Abonamentul Verde, soluția eficientă și legală pentru colectarea deșeurilor vegetale rezultate din activitățile de grădinărit și întreținerea spațiilor verzi private.
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, începând de marți, 1 aprilie, se schimbă câteva lucruri referitoare la tarife. Pe de o parte, călătoria cu vaporetto va ajunge să coste tot 4 lei, ca pe celelalte mijloace de transport public. Pe de altă parte, se introduce un bilet cu „suprataxă” pentru cei prinși de controlori fără titlu de călătorie validat.
7