tion.ro Web analytics

Apartamentele din Timișoara sunt tot mai scumpe în ultima perioadă, dar nu au reușit să atingă încă maximul din perioada boom-ului imobiliar din urmă cu mai mulți ani. Ultimele luni ale acestui an au arătat o temperare a creșterilor, condițiile de piață fiind influențate și de programul Prima Casă, dar și de creșterea dobânzilor la credite.
Cele mai căutate apartamente pentru achiziție în scop investițional din Timișoara sunt proprietățile vechi, situate în centrul orașului sau în zonele de mare interes, precum Complexul studențesc, zona centrală de birouri sau cartierele situate lângă centrele comerciale moderne, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. În ultima vreme, însă, se observă un interes din ce în ce mai accentuat pentru locuințele noi din zonele de periferie sau chiar din comunele-satelit ale Timișoarei. Indiferent de localizarea proprietății, achiziția unei locuințe pentru închiriere ulterioară rămâne una dintre cele mai bune modalități de rentabilizare a investiției. Care este randamentul ce poate fi obținut dintr-o astfel de investiție?
ADVERTORIAL. Trendul de căutare a apartamentelor în Timișoara arată un interes evident pentru apartamentele noi. Asta deoarece persoanele interesate să achiziționeze locuințe își doresc spații în care să nu fie nevoie să investească timp și bani pentru remodelare. Își doresc să fie în afara tuturor problemelor precum igrasii, inundații și altele. În aceeași ordine de idei, apreciază în mod special și zona în care se construiesc locuințele, atât pentru priveliște, cât și pentru accesul facil către destinațiile cotidiene.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici