Timișorenii care nu se dau în vânt după sărbătoarea de Valentine’s Day sunt așteptați la un concert care-i va scuti de dulcegării. Pe scenă vor ajunge băieții de la Țapinarii, care se pregătesc să se întoarcă în orașul de pe Bega cu un show „anti Valentine’s Day”.
Party-ul Anti Valentine`s Day, organizat de Club Bunker din Timişoara, a fost un real succes. Zeci de tineri, îndrăgostiţi sau nu, au ales sa sărbătorească altfel Ziua Îndrăgostiţilor, alături de trupa Ţapinarii.
Se apropie cu paşi repezi una dintre sărbătorile care au pus stăpânire pe România. Valentine s Day, o tradiţie importată din SUA, este celebrat cu frenezie de românii îndrăgostiţi. Dar, dacă v-aţi săturat de baloane roz şi trandafiri, dacă doriţi să fiţi diferiţi şi să sărbătoriţi într-un mod inedit, la Bunker Club sunteţi aşteptaţi la Anti Valentine s Day.
Cu un album proaspăt ieșit la chioșcurile de ziare (!), trupa vocal-instrumentală de două voci şi o chitară Țapinarii a poposit joi seara la Timișoara, în clubul Bunker din Piața Unirii, unde a susținut deja tradiționalul concert Anti Valentine s Day. Tănase și Covei au avut parte de un public cald și entuziast, care a cântat alături de formație atât piese deja consacrate, cât și melodii noi, ce pot fi ascultate pe albumul "Visul Românesc".
Așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani, Tănase și Covei, cei doi membri ai trupei vocal-instrumentale de două voci şi o chitară Țapinarii, poposesc și în 2013 la Timișoara, în cadrul turneului național Anti-Valentine s Day. Anul acesta vine însă cu o noutate: pe lângă piesele lor clasice și deja îndrăgite de public, cei doi vor lansa și ultimul album, "Visul Românesc".
Azi în Timișoara
Marți, 19 noiembrie, puteți participa la un eveniment de schimb de haine, unde moda se întâlnește cu sustenabilitatea, la un recital coral cu orgă, la un seminar de lectură sau la terapie prin mișcare.
România
Candidatul susținut de PMP și Forța Dreptei la alegerile prezidențiale 2024, Ludovic Orban, a anunțat, luni seara, într-o dezbatere televizată, că se retrage din cursă și o susține pe Elena Lasconi, de la USR, pentru funcția de președinte, potrivit Agerpres.
1
Capitală Culturală
Revine la Teatrul Maghiar din Timișoara spectacolul „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le va oferi spectatorilor ocazia să vadă ori să revadă un spectacol de zile mari.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați să descopere programul celei de-a XI-a ediții a Balului Vienez Timișoara în seara zilei de miercuri, 27 noiembrie, de la ora 19, la Repetiția generală cu public.
Ştiri din Timiș
Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara.
1
Eveniment
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.