Reprezentanţii Apple au recunoscut că în fabricile companiei au fost angajaţi copii. Cel puţin 15 minori au fost descoperiţi anul trecut lucrând în fabricile care furnizează componente pentru produsele companiei Apple, informează Telegraph.
24 de operatori de telefonie mobilă internaţionali vor colabora pentru a construi o platformă deschisă, în vederea furnizării unor aplicaţii utilizatorilor, care să concureze cu aceeaşi ofertă a magazinul Apple, relatează Reuters.
Succes în creştere pentru vânzările de iPhone. La numai trei ani de la lansarea primului iPhone, Apple este pe locul 3 la nivel mondial la vânzările de smartphone în 2009 şi creşte cel mai rapid că număr de terminale vândute, mai repede că BlackBerry sau Motorola, care şi-au crescut vânzările.
Apple a avut intotdeauna darul viziunii. De multe ori, un produs lansat de Apple a ajuns atat de notoriu incat fie a dus la deschiderea unui nou segment de piata, fie a fost eventual copiat de alti producatori, fie ambele.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
România
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.
România
Marcel Ciolacu și-a asumat înfrângerea în turul 1 al alegerilor prezidențiale și a transmis luni după-masă că și-a depus demisia la secretariatul PSD. „I-am scris deja doamnei Elena Lasconi”, a transmis acesta.
5
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
3
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
România
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.