În perioada următoare circulaţia rutieră va fi restricţionată pe două drumuri naţionale aflate în partea de vest a ţării. Este vorba de DN7, între localităţile Vladimirescu şi Arad, respectiv DN 79, tot în judeţul Arad, la intersecţia cu calea ferată Nădab – Grăniceri, la km 40+650.
Iubitorii sporturilor auto din Timişoara vor trebui să se mulţumească şi anul viitor cu o etapă de Campionat Naţional de Raliuri organizată la Arad. Din păcate, Timişoara nu va avea nici în 2015 etapă locală de raliu. Ultima asemenea etapă a avut loc în 2013.
ARAD. Prin membrii săi cu experienţă în accesarea de proiecte finanţate din fonduri europene, PC Arad doreşte să vină în sprijinul tinerilor care vor să facă acest lucru în domeniul agriculturii.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, acuză Poliţia şi Jandarmeria timişoreană că au oprit, la filtre instalate la intrarea în municipiu, 34 de autocare cu militanţi din Arad şi Bihor care trebuiau să ajungă la mitingul electoral al lui Klaus Iohannis din Parcul Rozelor. Edilul PDL susţine că aceste controale au durat chiar şi o oră şi jumătate, astfel încât un număr de 11 autocare nu au mai ajuns la miting. Reprezentanţii IPJ Timiş susţin că nu a existat niciun control, poliţiştii rutieri fiind puşi în intersecţii tocmai pentru a fluidiza circulaţia cu ocazia mitingului ACL.
Obiectiv electoral pentru toată lumea implicată în politică, inaugurată de mai multe ori în funcţie de interesele politice, prima autostradă din Banat, cea dintre Arad şi Timişoara, a ajuns din nou la cârpit. Asfaltul s-a crăpat din nou, iar constructorul a fost nevoit să se ocupe din nou de gropi. Problema e că „decupajele” efectuate pentru cârpit au zdruncinat din plin autoturismele aflate în circulaţie.
Eveniment
Vineri seara, o persoană necunoscută a aruncat o petardă în cabina unui tramvai de pe linia 5, în zona Ronaț. Vatmanul a cerut retragerea de urgență pentru a fi evaluat medical. Polițiștii încearcă acum să dea de urma vinovatului.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
1
Capitală Culturală
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.