Autostrada Arad – Timişoara este în pericol să fie depăşită! Depăşită la rapiditatea finalizării unei „verişoare” mai mici, aceasta având în vedere că tronsonul dintre Giarmata şi Remetea Mare, cunoscut de toată ca primul lot din Timişoara – Lugoj va fi oferit circulaţiei la finalul lunii iulie. Vedeţi imagini de pe tronsonul Arad – Timişoara cu stadiul în care se află construcţia din domeniul infrastructurii!
Doi bărbaţi din Arad le-au spus poliţiştilor că au plecat după apă de izvor atunci când oamenii legii le-au cerut explicaţii pentru cele două arme de vânătoare transportate în portbagajul maşinii.
Trei persoane au ajuns la spital, în marţi dimineață, în urma unui accident rutier petrecut pe DN7, în apropiere de Deva.
Sfârşit de săptămână plin de evenimente în lumea motorsportului din vestul ţării. Sâmbătă şi duminică se vor desfăşura două competiţii atractive în condiţii speciale, circuitul de asfalt din Arad, respectiv pista de macadam de la Şag.
Deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni la FC Politehnica Timişoara începe să emită mesaje tot mai ciudate. Cum lucrurile nu s-au aranjat cum vroia el, şeful de la Poli a ajuns să spună lucruri urâte despre oraşul care l-a acceptat: „S-a făcut o autostradă ca să intre lumea direct în Arad şi să ocolească Timişoara”.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Ştiri din Timiș
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”).
1
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne explică cum funcționează tonometria, o procedură care ajută la prevenirea pierderii vederii. Procedura este disponibilă pentru pacienți în ambulatoriul spitalului.
Capitală Culturală
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, vor avea loc o serie de evenimente în perioada 13-15 decembrie. În oraș va fi prezent și Sulyok Tamás, președintele Ungariei.