Pentru că îi era frică să-i trimită pe muncitori să toaleteze arborii din oraș, primarul Dominic Fritz spunea încă din februarie că vor fi organizate ateliere de lucru pentru angajații primăriei. Se lucra „cu foarte multă energie” să fie rezolvată această problemă. Până acum nu a fost anunțat niciun atelier de lucru, dar reprezentanții Asociației Peisagiștilor filiala Vest spun că primul workshop va avea loc în toamnă.
Lipsa specialiștilor a dus la mutilarea copacilor din Timișoara, este și părerea lui Dominic Fritz, care vrea să-i trimită la ateliere de lucru pe angajații primăriei care se ocupă de toaletarea arborilor. Primarul spune că în România există un singur «arborist» și deocamdată se teme să trimită echipele pe teren.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.