Ambulanţele au preluat, miercuri dimineaţa, 17 elevi de la Şcoala Generală din comuna argeşeană Lunca Corbului, după ce copiilor li s-a făcut rău. O primă ipoteză arată că cei mici s-ar fi intoxicat cu bomboane de ciocolată.
Fundația de Abilitare Speranța Timișoara duce în Argeș un proiect timișorean de succes. Ministerul Educației și-a dat acordul pentru proiect. Marți, 5 februarie, are loc semnarea protocolului.
Pe o vreme extrem de rece pentru final de octombrie stadionul "Dan Păltinişanu" a fost, luni, mai gol decât niciodat. Din păcate, nici jocul prestat de ACS Poli şi FC Argeş, în etapa a zecea a Ligii 2, nu a avut plăcerea să încălzească sufletele spectatorilor zgribuliţi. La final după o partidă extrem de slabă a fost ACS Poli - FC Argeş: 2 - 2
O adolescentă urmărită general, după ce în urmă cu o săptămână a dispărut de la domiciliul din județul Argeș, a fost prinsă la Timișoara în timp ce întenționa, împreună cu o adolescentă din Timiș, să fure două perechi de pantaloni dintr-un magazin de haine. Argeșeanca a fost preluată de reprezentanții Direcţiei Generale Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, de unde urmează să fie preluată de tutorii săi legali.
Descoperire inspaimantatoare! Pompierii au fost chemati, in noaptea de sambata spre duminica, sa stinga un taximetru care ardea pe un camp din judetul Arges. In portbagaj au dat peste cadavrul carbonizat al soferului. Prima ipoteza a anchetatorilor este ca barbatul a fost ucis, cadavrul asezat in portbagaj, dupa care autoturismul a fost incendiat. Surse judiciare afirma ca la comiterea abominabilei fapte au participat cel putin trei persoane.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.