tion.ro Web analytics

Pe strada Lucian Blaga din centrul Timișoarei, istoria Cetății se dezvăluie felie cu felie, strat cu strat, până la cea mai timpurie vârstă a sa. Ferestrele către trecut se deschid însă doar efemer, căci fiecare tronson cercetat se acoperă imediat cu pietriș și pământ. Timișorenii avizi să descopere misterele și viața orașului de acum mai multe secole se opresc, zi de zi, cu sutele, pe șantierul arheologic. Casele medievale pe care le descoperă aici echipa condusă de arheologul Alexandru Fluturi sunt lipite între ele, și pe orizontală și pe verticală, iar imaginea lor adusă la lumină după multe veacuri este adesea spectaculoasă.
Cel mai vechi apeduct descoperit vreodată în Timișoara se află în Piața Sf. Gheorghe. Trece chiar pe sub una dintre cele patru case medievale, la rândul lor cele mai timpurii locuințe găsite de arheologi până acum. Printre descoperirile momentului pe șantierul din centrul orașului se mai află un havuz de la începutul secolului al XVIII-lea și o casă masivă de lemn, cu pivniță și dependințe, de secol XV, din care a fost scos un vas ceramic aproape neatins.
Anunţul arheologilor cu privire la existenţa unui stăvilar asemănător celui din vechea cetate a Timişoarei descoperit în Piaţa 700, dar mult mai mare şi excelent conservat, în Parcul Central, i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii municipalităţii. Oficialii Primăriei Timişoara spun că deocamdată nu se pune problema să se intervină acolo, dar că, dacă vor avea dovada că acele vestigii există realmente şi sunt descoperiri de valoare, se poate lua în calcul integrarea lor în proiectul de reamenajare a Parcului Central, lucrare pe care autorităţile oricum au în plan să o realizeze.
Ultima zi de lucru din acest an pe șantierul arheologic din Piața Sf. Gheorghe a fost una palpitantă. După două săptămâni de muncă intensă, arheologii au reușit să stabilească cu certitudine nivelul de construire al perioadei otomane, iar vineri au dezvelit fundațiile celei mai vechi case din Timișoara medievală descoperită până acum, un edificiu impresionant, pe talpă de lemn. Printre descoperirile zilei se numără și un fragment de brățară aurită. Nu din cauza ei, ci pentru că patrimoniul arheologic trebuie protejat, pe șantierul arheologic a fost instalat un sever sistem de surpraveghere video, care funcționează non-stop.
Numeroase comori au ieşit deja la iveală în timpul lucrărilor de reabilitare a centrului Timişoarei, iar arheologii se aşteaptă să aibă multe alte surprize şi în continuare, pe măsură ce săpăturile vor avansa. Cel puţin o parte din aceste descoperiri va fi păstrată in situ, în timp ce alte vestigii dezgropate de arheologi vor ajunge în colecţii muzeale.

Ştiri din Timiș

Membrii secțiilor de votare din Timișoara vor primi curând indemnizațiile
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.

Eveniment

Bătrână de 85 de ani din Lugoj, înșelată prin metoda „lucrări la acoperiș”
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.

Ştiri din Timiș

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană și Domul romano-catolic din Timișoara
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Fritz s-a înțeles cu mediul de afaceri și partidele în privința taxelor. Ce impozite vom plăti
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat

Capitală Culturală

Orar special de sărbători la muzeele din Timișoara
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Eveniment

Un bărbat care a furat bani dintr-o mașină, în Timiș, a fost prins în județul Iași
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.

Ştiri din Timiș

FOTO. Preoți din mai multe parohii timișene au mers cu daruri la familiile nevoiașe
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.

Ştiri din Timiș

Utilizarea eficientă a cardului cultural pentru îmbunătățirea stilului de viață al angajaților
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici