Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan este alături de oamenii aflați în izolare și carantină, pe timpul pandemiei de coronavirus. Arhiepiscopia Timişoarei a răspuns la apelurile venite din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş şi Direcţiei de Sănătate Publică și a asigurat hrană caldă şi produse alimentare pentru familiile aflate în izolare în diferite localităţi din judeţ.
Arhiepiscopia Timișoarei a investit în „sectorul social-filantropic”, conform raportului prezentat în adunarea eparhială, aproape 5 milioane de lei, în anul care a trecut. În urbea de pe Bega a avut loc, sâmbătă, Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Timişoarei, în incinta Reşedinţei mitropolitane de pe bulevardul C.D. Loga.
Patru copii au murit în incendiul de acum două zile de pe strada Memorandului din Timișoara. A rămas în urmă o mamă și fiul său de 14 ani, care este încă în spital, în urma tragediei. Reprezentanții Arhiepiscopiei Timișoarei, prin serviciul social-filantropic, se implică în acest caz: vor plăti chiria pentru o locuință unde să stea mama și copilul de 14 ani și se vor ocupa de înmormântarea celor patru copilași morți în incendiu.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.