Clipe de groază pentru un copil de 12 ani din Timișoara. Micuțul a încercat să facă focul, nesupravegheat, într-o sobă de teracotă în casa în care locuiește, când flăcările i-au cuprins hainele și mai multe obiecte din jur. Băiatul a suferit arsuri pe față și mâini și a fost transportat de urgență la spital.
Starea bărbatului rănit în explozia de sâmbătă, de pe strada Nicolae Titulescu, este critică, anunță medicii timișoreni. El a suferit arsuri pe mai bine de 50 la sută din suprafața corpului, iar specialiștii de la Casa Austria din Timișoara au decis să îl transfere cu avionul SMURD la Bucureşti.
Indiferent de vârstă sau sex, fie că vorbim despre femei sau bărbaţi, adulți sau copii, mulți au devenit în ultimele zile de caniculă pacienţi ai medicilor dermatologi din Timișoara. Iar cel mai frecvent diagnostic pus a fost cel de arsuri solare.
Trupul carbonizat al unui muncitor de la Petromidia a fost găsit, în cursul nopţii de joi spre vineri, de pompierii constănţeni, după ce au reuşit stingerea incendiului izbucnit la o instalaţie a rafinăriei.
UPDATE: Artificii-pericol pe malurile Begăi! Trei oameni au ajuns la spital cu arsuri de gradul doi şi trei la Timişoara, în urma focului de artificii de sâmbătă noaptea de la Festivalul Bega Bulevard. O femeie rănită a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la picior, la Casa Austria. | Video |
Ştiri din Timiș
Piese de calitate, servicii de service profesionale - secretele unui stivuitor care funcționează fără întreruperi. Într-o afacere unde timpul înseamnă bani, stivuitoarele sunt mai mult decât simple echipamente – ele sunt partenerii zilnici în depozit și pe teren. Fiecare secundă în care un sistem este inactiv poate crea blocaje logistice, întârzieri și costuri suplimentare. Soluția? Întreținerea regulată, folosirea pieselor stivuitor de calitate și colaborarea cu un service stivuitoare profesionist.
Ştiri din Timiș
Covoarele sunt o parte esențială a oricărei locuințe, contribuind la confort și estetică. În timp, acestea acumulează murdărie, praf și alergeni care pot afecta calitatea aerului și sănătatea celor din casă. Alegerea unei spălătorii profesionale pentru curățarea covoarelor este o decizie importantă.
Ştiri din Timiș
Sportul și meditația sunt două practici complementare care oferă beneficii enorme pentru sănătatea mentală, dar și pentru bunăstarea generală. Încorporând aceste practici în viața noastră de zi cu zi, ne vom bucura de o stare excelentă de sănătate fizică, psihică și emoțională. Fără îndoială, sportul și meditația contribuie la o viață mai echilibrată și mai împlinită și ne țin departe de boli fizice și psihice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.