ADVERTORIAL. Dacă pe vremuri interacțiunea noastră cu arta era una mai degrabă directă și personală, modul în care tehnologia ne impactează viața se răsfrânge și asupra intereselor noastre artistice. Mai înainte de a intra în detalii cu privire la dispozitivele mai avansate care au revoluționat acest domeniu în ultimii ani, este important să subliniem că gadgeturile pe care le folosim zi de zi ne fac mult mai ușoară apropierea de artă.
Timișorenii se pot mândri cu cea mai mare galerie de artă contemporană din România. Galeria Triade a luat naștere la scurt timp după ce, în anul 2000, Peter Jecza, una dintre cele mai cunoscute personalități ale artei plastice din ultimele decenii, a înfiinţat împreună cu soţia sa, Sorina Jecza, Fundaţia „Interart Triade”. Din punct de vedere structural, fundația este împărțită în două spații de desfășurar
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean și al PSD Timiș a transmis, joi seara, că pentru viitorul acestei țări va merge duminică la vot pentru a susține România în Europa, în NATO, pentru o țară liberă și democratică. Astfel, o va vota pe Elena Lasconi.
Cinema
Cinema Studio prezintă publicului documentarul timișoreanului Florin Iepan, „Odesa”, care expune unul dintre cele mai întunecate momente din istoria recentă a României. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul și invitații săi.
Ştiri din Timiș
Casa Tineretului Timișoara găzduiește și în acest an concertul caritabil „Social Chords”. Evenimentul va sprijini două cauze, cu ajutorul fondurilor strânse.
România
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat miercuri că o va susține pe Elena Lasconi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, considerându-se cel mai afectat de modul în care Călin Georgescu „şi-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal".
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Interne în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 28 noiembrie, a anunţat, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
4
România
Călin Georgescu a fost surprins înainte de emisiunea de la Tucă, când se sfătuia cu însoțitorul său, Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare din România și cel care organizează tabere paramilitare legionare.
15