Timișorenii vor avea ocazia, duminică seara, să se bucure de un spectacol de stand up comedy susținut de Bordea și Micutzu și, în același timp, să facă o faptă bună. Odată cu ultimul show din acest an, Artitude se alătura Asociației People for People, în demersul de strângere de fonduri pentru copiii abandonați din cadrul Secției de Recuperare Pediatrică a Spitalului "Louis Țurcanu" din Timișoara.
Seria de spectacole Stand up in the city - clubul mobil de comedie a ajuns la al patrulea an. După un maraton de stand up comedy de patru ore, la Timișoara revine moda one man show-urilor. Primul pe listă, Teo, va urca pe scenă luni seara, în Porky s Pub, după ora 20.
Timișorenii vor avea parte de un eveniment plin de savoare la mijlocul lunii octombrie: un maraton de stand up comedy în cadrul căruia vor urca pe scenă nouă comedianți, pregătiți să distreze publicul pentru nu mai puțin de patru ore.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
4
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
2
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.