Campania de asigurare obligatorie a locuintelor din Romania inainteaza cu pasi de melc: numarul politelor de asigurare obligatorie a locuintelor a ajuns cu putin sub o jumatate de milion, adica doar 6% din fondul locativ! Nimic nu ii determina pe romani sa dea bani asiguratorilor, nici imaginile cu dezastrul din Japonia, nici perspectiva de a incasa o amenda dupa termenul-limita, 15 iulie 2011. Dupa balbaielile in comunicare, campania mai ia un branci: unii edili sustin ca n-o sa se apuce sa dea sanctiuni, pentru ca vine 2012 care, nu-i asa, e an electoral!