Scene de groază pentru un bărbat, joi după-masă, la Timișoara. Acesta a fost atacat pe stradă de mai mulți tineri care au început să îi fluture un pistol prin fața ochilor. Scena s-a petrecut sub ochii unui echipaj al jandarmeriei, iar atacatorii s-au refugiat în curtea unui liceu din Timișoara.
Un soldat a fost rănit, miercuri, după ce mai multe persoane necunoscute au deschis focul în jurul și în interiorul clădirii Parlamentului Canadei din Ottawa. Potrivit autorităților locale, persoanele au deschis focul în lângă un monument din apropierea Parlamentului, iar apoi au fugit în interiorul clădirii.
Patru persoane au fost luate ostatice, luni, în sediul unei bănci din Rusia. Trei bărbaţi au atacat banca, iar unul dintre ei este înarmat. Atacatorii cer răscumpărare.
Azi în Timișoara
Luni puteți face o plimbare la Târgul de Paști din centrul Timișoarei și să vă bucurați de un concert.
Ştiri din Timiș
Luni, la Timișoara va avea loc o nouă ediție a Marșului Învierii. Manifestarea se desfășoară anual în a doua zi de Paști și este organizată de către Asociaţia „Isus, Speranţa României”, în colaborare cu bisericile creştine din Timişoara și Consiliul Local Timișoara.
Ştiri din Timiș
Gerald Simonis, primarul comunei Moșnița Nouă, a semnat zilele trecute contractul de execuție pentru asfaltarea mai multor străzi din satul aparținător Moșnița Veche.
3
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara fac verificări și în ceea ce privește modul în care oamenii respectă menținerea curățeniei pe străzi.
3
Turism
În fiecare primăvară, peluza de sud a Casei Albe este acaparată de copii care râd în timp ce rostogolesc ouă colorate. Aceștia celebrează, astfel, una dintre cele mai vechi și populare tradiții laice de Paște din Statele Unite: Easter Egg Roll. Această combinație de joacă și simbolism are o istorie fascinantă, iar în spatele atmosferei jucăușe se ascund povești despre politică, acces public și schimbări culturale.
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.