Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat programul manifestărilor care vor avea loc în cursul acestei luni în cadrul Târgului de Crăciun organizat în centrul oraşului. Colindătorii sosesc în Piaţa Victoriei încă din 7 decembrie, vor fi cântece şi dansuri populare, concerte susţinute de Teo Milea şi Amalia Gaiţă, Peregrinii şi Big Brothers Band, iar copiii vor putea asculta poveşti în Atelierul lui Moş Crăciun din centru.
Sania lui Moş Crăciun, trasă de reni, va poposi încă de vineri, 9 decembrie, în Piaţa Victoriei din Timişoara, lângă atelierul Moşului, unde spiriduşii le vor spune poveşti copiilor şi vor cânta colinde, ba chiar cei mici vor avea parte de o transmisiune din Laponia în acest sfârşit de săptămână.
Copiii care vor vizita Târgul de Crăciun din centrul Timişoarei vor putea intra în Atelierul lui Moş Crăciun, vor putea picta, iar spiriduşii le vor citi poveşti.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1