
Cei de la Audi au încheiat un parteneriat cu furnizorul de hardware și rețea Ericsson, care va efectua teste de teren ale tehnologiei de rețea de telefonie mobilă 5G în laboratorul Audi Production Lab din Gaimersheim, lângă sediul său bavarez. Cele două companii au semnat un memorandum, prin care vor ajunge la un acord asupra unei serii de activități prin care vor evalua potențialul tehnologiei 5G ca mijloc de comunicare într-un mediu de producție – adică în fabrica Audi.
Mapamond
Organizația Veteranilor Ruși s-a adresat autorităților ruse cu solicitarea de a interzice telenovele turcești care înfățișează bărbați ideali și care adâncesc criza demografică din Rusia, deoarece, potrivit organizației, femeile își pierd interesul pentru bărbații ruși, scrie Agerpres.
Mapamond
Desfășurată în ultima sâmbătă a lunii martie, pe 22 martie 2025, Ora Pământului (Earth Hour) este cunoscută pentru momentul stingerea luminilor, la care au participat oameni din întreaga lume încă de la prima marcare în 2007, pentru a arăta un sprijin simbolic pentru planetă și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de mediu care afectează pământul, potrivit Agerpres.
România
Mai mulţi români au fost ademeniţi de un conaţional cu promisiuni false să vină la muncă în Germania, dar odată ajunşi acolo au fost exploataţi, fiind puşi să muncească câte 13 ore în fiecare zi, scrie Hotnews.ro.
Utile
Sâmbătă, 22 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
După succesul campaniei din martie, Filarmonica Banatul Timișoara oferă luna viitoare patru concerte speciale, la un preț avantajos: 120 de lei pentru patru concerte.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la proiecții, spectacole de teatru și petreceri diverse.
Eveniment
Vineri, 21 martie, în jurul orei 19 pompierii din Timișoara au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit într-un imobil cu 9 etaje, situat pe strada Nicolae Table (zona Calea Aradului). Aproximativ 40 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de către pompieri, iar trei animale de companie au fost și ele salvate.