În luna ianuarie 2022 s-au eliberat 2.550 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 0,3%, față de aceeași lună din anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Scăderea este reflectată în regiuni precum Sud-Muntenia, București-Ilfov, Vest şi Sud-Est.
Chiar dacă e criză, în regiunea Vest se construieşte mai mult. Datele oficiale arată o creştere cu peste 200 de autorizații eliberate în 2013 faţă de 2012. Totuşi, sfârşitul de an aduce o scădere a solicitărilor de eliberare a acestor documente.
România
Ministra Educației Ligia Deca a anunțat într-o postare pe Facebook că „noul Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație va putea fi folosit în școli”. Instrumentul lansat de Institutul de Lingvistică al Academiei Române putea fi folosit în școli și înainte de anunțul ministrei.
Ştiri din Timiș
Daruri constând în alimente și dulciuri au primit persoanele nevoiașe din Parohia Timișoara-Iosefin, al cărei paroh este preotul Ionel Popescu.
România
Luni, 16 decembrie, Ministerul Educației a aprobat programa școlară pentru disciplina obligatorie „Istoria comunismului din România”. Programa școlară a fost publicată joi, 19 decembrie, în Monitorul Oficial.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Optimit Hidraulic, un nume de referință în domeniul furnizării de produse și servicii hidraulice și pneumatice, își extinde prezența și în Timișoara, oferind o gamă largă de soluții personalizate pentru diverse industrii.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a anunțat, vineri, că aceasta a fost ultima săptămână de muncă din acest an pe șantierul drumului de legătură a DN 69 Timișoara – Arad cu autostrada A1. Stadiul lucrărilor este de aproape 40%.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara în parteneriat cu Primăria Timișoara deschid, vineri, în zona Girocului, un nou adăpost destinat persoanelor fără adăpost.
Capitală Culturală
Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, atrage mulți vizitatori, printre care se află și tineri.
Ştiri din Timiș
În urmă cu 35 de ani, în data de 20 decembrie, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La ora 12, sirenele vor suna trei minute pentru a marca acest moment istoric.
1