După ce le-a interzis interpreților de manele să cânte la evenimentele primăriei, Nicolae Robu le-a pus gând rău și artiștilor stradali, cărora le-a organizat chiar și un festival în Piața Libertății. Cântă prea tare, s-au plâns inclusiv ghizii turistici, astfel că edilul-șef este decis să le ridice autorizația emisă de municipalitate dacă nu se potolesc.
Se apropie sărbătorile de iarnă, iar prima care urmează este cea de Sfântul Nicolae. La Timişoara, beţele de Moş Nicolae, felicitările şi crenguţele de vâsc vor putea fi puse în vânzare începând din data de 2 decembrie. Nu vor putea fi comercializate în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei, dar acest lucru va fi permis în Piaţa Libertăţii, pe strada Mărăşeşti, la Ceasul Floral şi în multe alte zone din oraş. De joi se pot depune deja cereri la Primăria Timişoara.
Poliţiştii locali intră mai nou chiar şi în apartamentele aflate în clădiri istorice, unde proprietarii execută lucrări de renovare fără autorizaţiile necesare. Viceprimarul Traian Stoia susţine că poliţiştii locali descind împreună cu cei de la IPJ Timiş, sau chiar Crima Organizată, recunoscând că multe amenzi au fost date unor clanuri de romi, care deţin clădiri istorice în centrul Timişoarei. Ultima acţiune a avut loc chiar la fostul sediu al PSD Timiş, de pe strada Loga, clădire deţinută în prezent de clanul Cîrpaci.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara atrag atenţia că vineri, 14 februarie, este ultima zi în care mai pot fi depuse dosarele pentru prelungirea autorizaţiilor de taxi. Cine nu le depune nu mai poate face taximetrie. Mulţi dintre cei care au autorizaţii în momentul de faţă nu au depus încă documentaţiile sau au dosarele incomplete.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.