O societate din Voluntari, județul Ilfov, se ocupă de studiul de prefezabilitate pentru așa-zisa autostradă de biciclete a Timișoarei, estimată la 4 milioane de euro. Primăria a semnat deja contractul, în valoare de aproape 15.000 de euro. Autostrada ar trebui să lege orașul pe relația est-vest și nord-sud, pe o distanță de 17,5 km.
România
Bela Karolyi, legendarul antrenor alături de care Nadia Comăneci a scris istorie şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit vineri, la vârsta de 82 de ani, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
O nouă ediție a evenimentului Rock for Revolution va avea loc în data de 20 decembrie, de la ora 18, în Piața Victoriei.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara celebrează 75 de ani de la nașterea canoistului român Ivan Patzaichin printr-o proiecție specială a documentarului despre viața lui.
2
Ştiri din Timiș
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
Ştiri din Timiș
Asociația Inima Îți Vorbește organizează târgul caritabil „Din mâini pentru mâine”, cu produse handmade făcute de elevii din Timișoara și nu numai. Fondurile obținute în urma vânzării vor merge către copiii care au suferit trauma unui abuz.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește în perioada noiembrie 2024 - februarie 2025 expoziția „Luminile lui Caravaggio”, o incursiune în pictura europene. Aceasta aduce în premieră în România o operă semnată de Caravaggio, precum și nenumărate altele care aparțin unor artiști din cercul său.
Ştiri din Timiș
Liberalii încearcă să se mobilizeze înainte de alegeri, astfel că sâmbătă, 16 noiembrie, la Timișoara a avut loc întâlnirea regională PNL, la care a participat și Nicolae Ciucă - candidatul partidului la alegerile prezidențiale.
20