tion.ro Web analytics

Începând de miercuri este aşteptată oprirea circulaţiei rutiere pe prima porţiune a autostrăzii Deva – Orăştie, pentru a se putea realiza conexiunea cu lotul 4 din Lugoj – Deva. Până atunci, constructorul ultimului lot s-a apucat deja de lucrările aferente noului nod rutier de la Şoimuş, care va lega cele două autostrăzi.
Chiar dacă lotul 3 din autostrada Lugoj - Deva ar putea fi finalizat încă din acest an, șoseaua ar putea rămâne închisă circulației, aceasta pentru că sunt probleme la nodul de descărcare de la Holdea. În zonă, pentru realizarea lucrării ar fi nevoie de expropieri suplimentare, dar documentația este momentan blocată la guvern, atrag atenția cei de la Pro Infrastructura.
Blocate în mai multe zone, lucrările pe autostrada Lugoj - Deva vor putea fi reluate în perioada următoare. Astfel, s-au făcut ultimii paşi pentru obţinerea noului acord de mediu revizuit. În plus, a fost aprobată şi realizarea unui nod rutier lângă localitatea Holdea, ceea ce va oferi posibilitatea utilizării unei noi porţiuni de şosea rapidă.
Dan Costescu a părăsit funcţia de ministru al Transporturilor după câteva luni de stat în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş. La final, el a făcut un bilanţ al reuşitelor sale pe această funcţie, iar autostrada Lugoj - Deva este trecută la lucrurile pozitive obţinute, chiar dacă situaţia pe acest tronson de şosea rapidă nu este una strălucită.

Eveniment

A murit artistul Marius Bațu, după ce a susținut un concert la Timișoara
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.

România

A murit Gabriel Cotabiță
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani. 1

Ştiri din Timiș

Licitație pentru extinderea Centurii Timișoara Nord la patru benzi
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate. 1

Capitală Culturală

Pictura prinde viață la Muzeul Național de Artă. Tablouri vivante „Caravaggio – pictorul luminii”
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.

România

O zi până la alegerile prezidențiale 2024. Votul în diasporă
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.

Utile

Atenție, șoferi! Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din vestul țării
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.

Ştiri din Timiș

Timișoara se alătură luptei împotriva violenței asupra femeilor printr-un flashmob în Piața Victoriei
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.

Eveniment

Un tramvai a izbit o mașină, care a fost proiectată în alte două parcate, la Timișoara. Vatmanul a trecut pe roșu
Accident, vineri seară, într-o intersecție din Timișoara. Un tramvai fără călători a lovit o mașină care a ricoșat în alte două parcate. Vatmanul a trecut pe roșu. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici